Poezie Mânia mea

Mânia mea nerăstignită

mă biruieşte uneori

şi-oricât ar fi de-ndreptăţită,

mă jefuieşte de comori.



Şi-atunci vii, Doamne, Tu cu Harul,

croindu-mi căi de izbăviri,

păşind măreţ peste hotarul

nerăstignitei mele firi.



Statornic când Te văd pe Tine,

cum nu ţii seama de greşeli,

îmi umplu faţa de ruşine

când vii la mine şi mă speli.



O, pururi am nevoie, Doamne,

să fiu albită-n jertfa Ta.

Greşeala mea mai mult Te-ndeamnă

a mă iubi, a mă ierta...



Rămâne veşnic adevărul

cuvântului ce-ai spus cândva:

"Nu trebuie decât piciorul

să-şi spele cel ce s-a scăldat."



Ce la-ndemână Ţi-era apa!

Te-apleci peste greşeala mea

şi-mi iei cu simplitate talpa

spălând tot praful de pe ea.



Tu ştii că din al vieţii umblet

La Tine-am să mă-ntorc murdar.

- "O, nu-i nimic - îmi spui cu zâmbet -

Bine că vii la Mine, iar..."