Poezie Spre Sfânta Cetate

Spre Sfânta Cetate



Spre Sfânta Cetate, Locaşul Cel Sfânt

Condu-mi azi pasul, în lumea cea rece,

Măreşte-mi credinţa, în sfântul Cuvânt

Ca peste cercări să pot Doamne trece

Căci lupta-i grozavă, pe acest pământ!



Să lupt zi de zi...cu firea-mi cea veche

Ce-a fost îngropată, prin sfântul botez,

Dragostea cea multă ce n-are pereche

Să-mi fie de-a pururi cel mai dulce crez

Lumină pe cale cu-originea-i străveche!



Să nu mă-nspăimânt când va fi tortura,

Credinţa să-mi fie, pecetluită în granit,

Şi-atunci când tot răul, şi vrajba şi ura

Vor da peste mine eu să stau neclintit,

Pregătit pentru luptă cu toată armura!



Să merg tot-nainte urcând sus pe cale,

Când paşii-mi îndrept, spre noul cămin,

Spre Sfânta Cetate ce-i cântată cu jale

De toţi peregrinii, cu-al lor cuget senin,

'Nălţând imnuri de slavă, şi mii osanale!



S-ajung biruinţa, în ultima luptă, finală,

Să fiu cu-ai mei dragi ce Tu mi i-ai dat,

Când mireasa aleasă, ea va fi triumfală,

În veşmântul de in alb, să fiu îmbrăcat,

Şi rod al iubirei să-Ţi fiu Doamne, fală!



Şi când voi fi gata, de-a intra în cetate

Pe-acele porţi sfinte, de-alb mărgăritar,

Acolo să fim toţi, când noi vor fi toate

Prin jertfa cea sfântă ce-ai dat la Calvar

Ca s-aduci salvarea, pentru eternitate!



Flavius Laurian Duverna

28 septembrie 2008