Poezie Frumuseti Nebanuite

Doamne, câtă măreţie

Au cuvintele-Ţi rostite !

Harul e cuprins în ele…

Sunt comori nemărginite !



Sunt lumina ce străluce

În a lumii neagră noapte;

Candelă ce-arată calea

Izbăvirii de la moarte



Răsărit de soare-n inimi,

Roua cea de dimineaţă,

Un izvor de apă vie,

De înviere şi de viaţă,



Pâine care-n veci hrăneşte

Sufletul sărman, flămând,

Sunt nădejdea ce nu-nşală;

Ancoră-n furtuni, oricând.



Aur încercat prin focul

Suferinţei de la cruce.

Un balsam pe răni de moarte,

Mângâierea cea mai dulce.



Flori ale iubirii Tale,

Sunt cuvintele-Ţi rostite !

Pentru îngeri, pentru oameni,

Frumuseţi nebănuite !