Poezie Când orologiul bate...

Când orologiul bate...



Când orologiul tainic bate,

Se-adună-n cântec frumuseţea,

Şi sufeltu-mi începe să cânte,

Oda iubirii depărtănd tristeţea.



Un gri prăfuit culoarea apasă,

Şi toamna îşi spală veşmântul,

Sub stropii de ploaie ce varsă,

Ascuns îmi zâmbeşte albastrul



Şi gându-mi foşneşte prin frunze,

Fărâme de basm în mine se frâng,

Atâtea anotimpuri trecute, difuze

Umbre cu paşii de clipe răsfrâng!



Prin viaţă trecut în toamnă adăst,

Zile îmi număr smerit şi tăcut,

Spre locul de tihnă şi bun adăpost,

Frumos şirag din ani mi-au făcut.



Pierduţi adesea în a lumii slavă,

Sunt anii scurşi ca blânda adiere,

Din inimă-nţeleaptă ruga ridica-va

Acela care vrea să-nlăture durerea!



Ascultă orologiul tainic bate,

Aşteptă Isus povara să-ţi ia,

Opreşte-te, cu gândul socoate

Fă-i loc, primeşte-L în inima ta!



Aşa cum munţilor le-a dat tăria,

Şi-n viaţă nelegiuri ştie a ierta,

Te va-nvăţa cu bunătate, bucuria

De-aţi trece zilele rămase-n slava Sa!





26.09.2008