Poezie Semne cereşti

Semne cereşti



Timpul merge spre sfârşit

Ne spun semnele cereşti,

Ce ne vorbesc necontenit

Că aproape Doamne eşti!



Semnele-s prea grăitoare

Şi-apar zilnic în dezastre,

Strigând pentru avertizare

Glasului, gândirei noastre.



Cutremurele tot mai dese

Şi pe uscat şi prin oceane,

Ca voci, ce se vor înţelese

Răsun pe-orice meridiane.



Şi boli şi foamete, şi ciumi

Ce se ivesc pe negândite,

Vrea să spună-ntregii lumi

Cum că haru-i pe sfârşite.



Teroarea crudă-n războaie

Predomină la ordinea zilei,

Dar inimile, nu se înmoaie,

Nu doresc, favoarea milei.



Au devenit complet pasive,

Nu vor a şti de Dumnezeu,

Iar prin îndemnuri abuzive

Se-ndepărtează tot mereu.



Flavius Laurian Duverna

21 septebbrie 2008