Poezie NECROLOGUL FIRII VECHI

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 66
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/15191-necrologul-firii-vechi]NECROLOGUL FIRII VECHI[/url]



Fire, eşti de vârstă milenară,

de când ai infestat Edenul.

Mergi la braţ cu omul vechi,

făcând cu el tandemul.

Prin neascultarea ta de-atunci,

şarpele, te-a-nfrăţit cu eul,

Şi-al acestui veac, stăpân,

îţi este, dumnezeul.

De veacuri pe nedrept primeşti,

imn nelimitat şi odă,

Chiar de-mpingi pe mulţi la rău,

sălăşluieşti comodă.



Puţini mai sunt aceia care,

lovesc în tine, fire,

Dorindu-şi una nouă,

din dumnezeire.

Tu nu ai vrea ca să găsim,

plăcere în Scriptură,

Vrând mereu să-i detestăm,

buna-nvăţătură.

Te bucuri cât e încă timp,

şi cât de mult pofteşti,

Dar purtătorul tău,

n-ajunge-n slăvi cereşti.



Fire, eu de-acum pe cruce,

decesul ţi-l declar,

Dorind pe Domnul să-L slujesc,

ce tot îmi dă prin Har.

Locul tău cel detestabil,

îl repudiază omul,

Ce nu mai vrea un caracter,

ce-l are cromozomul.

Apoi, cu forţa te va pune,

să stai în cuie sus

Şi va porni un nou tandem,

spre cer doar cu, Isus.



12/09/08 Londra

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie NECROLOGUL FIRII VECHI | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci mare este bunătatea Lui față de noi, și credincioșia Lui ține în veci. Lăudați pe Domnul!