Poezie Săptămâna Creaţiei, Ziua a treia.

Apoi El a zis: Să facem culcuş

Sămânţa vieţii în el să-ncolţească.

Un bol de ţărână. Şi-n optim căuş

Tot ce-i mai bun şi frumos s-odrăslească.



Pământ să-l numim, peren în mişcare,

Cu faţa spre Noi, spre Lumină mereu.

Să-i ţesem pe piept mănoase covoare

Şi-o verde maramă, ca-n Empireu.



Un puls galopând în cvintă perfectă

Să-i punem în sânge şi-n rădăcini.

O tandră văpaie, circumvalentă,

Un freamăt supus roditoarei hodini.



Şi iată, la glasul Înţelepciunii,

O sferă albastră din gol apăru!

Negaţii fugiră în iazul genunii

Năpârcile beznei, vasalii lui NU.



Ţărâna şi apa, îmbrăţişate,

Porniră pe-un drum neumblat parcă-n zbor!

Mireasă şi Mire. Şi-apoi, ordonate,

Cutumele vieţii pe urmele lor.