Poezie Săptămâna Creaţiei, Ziua a doua

Dumnezeu a zis: Să-ntocmim un cer

Cari să ţină apele împărţite-n două.

Un recrut pe care să-l numim străjer

Îmbrăcat în aer, vid şi bundă nouă.



Apele de deasupra, suspendate, rupte,

Să le facem fluvii către oseminte.

Cele mai fecunde şi mai dedesubte

Le facem pandore şi le facem flinte.



Şi aşa a fost! Cerul pe sprâncene

Cu pomăt albastru, se porni îndată

Către margini moarte, vii, aborigene

Îmbrăcând albuşuri ca un ou de vată.



(Apele fugite s-au oprit la maluri

Ţărcuite-o vreme de blajini porunci.

Uneori mai plâng, răzvrătite-n valuri,

Cum scâncesc în faşă năzdrăvanii prunci)



Şi-n această gură de nemărginire

Stau iconostase de adânc mister

Roiuri de triumf, nori de strălucire

Mor, se nasc, exultă pe poteci de cer.