Poezie Prin arşiţa pustiei

Prin arşiţa pustiei, în vechime,

poporul slavei, din robie scos,

trecea lovit de-a soarelui asprime.



Şi cum striga spre cer acea mulţime,

în calea ei ieşi misterios

o stâncă şi-un izvor pe-o înălţime.



Şi stânca din pustiu era Cristos.



*



Trecură secoli. Şi-ntr-o primăvară,

venea un om sub cerul siniliu,

pe-un măgăruş, spre Templu, către seară.



Văzând acum o sete mai amară

un foc ce-ardea în sufletul pustiu,

venea aceeaşi stâncă milenară

să dea - acum - izvorul veşnic viu.