Poezie Săptămâna Naturală

Săptămâna Naturală



Când Domnul, lucrarea Sa

Cea creatoare Şi-a-nceput,

Puterea-I de-a-Şi exercita

'N vorbire, toate s-au făcut.



Primul lucru a fost ,,lumină’’

Despărţind, bezna în două,

Iar dimineaţa, a fost senină

Si-ntâia zi... minunea nouă!



Şi-apoi întinderea între ape

Cu-al ei necunoscut mister,

Ce-a desparţit apele de-ape

Şi Domnu-a denumit-o: cer.



Toate apele, fiind grămadă,

Numite mări, au stat în faţă,

Şi au format marea pleiadă

De rezervoare pentru viaţă.



Şi Terra, a făcut să crească

Iarbă, copaci, pomi roditori,

Ca astfel ei să înveselească

Pe-oamenii sfinţi, cei viitori.



Pe întinderea numită ,,cer’’

A aşezat pe mândrul soare,

Ce strălucea plin de mister,

Prin forţa lui cea arzătoare.



Apoi, el şi luna s-au numit

Cei mai giganţi luminători,

Ziua şi noaptea, de-mplinit

Un rol de-a fi, guvernatori.



În jurul lor mulţimi de stele

Pe cerul nopţii-n întuneric,

Au fost create, c-astfel ele

Să dea aspectul lor feeric.



Când la Cuvânt, au apărut

Şi fel de fel, de vieţuitoare,

Toate viaţa, au şi început

În mări, şi ape curgătoare.



Şi după soiuri nenumărate,

În aer a-nceput să zboare,

Mulţimi de păsări-naripate

Frumoase fiind prin creare.



Pământu-apoi de animale

S-a populat într-o clipită,

Luându-se din lutul moale

Materia, cea neînsufleţită.



Către sfârşit, a făcut omul

După Sfânta-I asemănare,

Şi în Eden, a răsărit pomul

Cu porunca prin ascultare.



Astfel, creaţia s-a încheiat

Când şase zile din lucrare,

Desăvârşită, s-a terminat

Prin forţa sacră, creatoare.



Şi-n ziua şaptea S-a oprit

Privind, la câte El crease;

Fiind mulţumit S-a odihnit

De tot, ceeace El, lucrase.



Flavius Laurian Duverna

03 septembrie 2008