Poezie Cântarea Originii

Cântarea Originii



Doamne, eu în mâna Ta

De Olar şi Meşter Mare,

Am fost lutul ce-aştepta

Să-i dai formă şi suflare!



Tu din lut m-ai plămădit,

Şi... ce minunat sunt eu,

Astfel cum m-ai întocmit

Ca un fiu de Dumnezeu!



Dacă răul mă-mpresoară

Şi mi-a întinat veşmântul,

Prin ploaia de primăvară

Tu adăpi şi uzi pământul!



Viaţa astfel progresează

Rod al ploii, în revenire,

Fiind simbolul ce-nviază

Dorinţi sfinte, prin iubire.



Căci lumina vieţii-mi eşti

Şi-ntuneric de e-n mine,

Prin Dragoste-l risipeşti,

Statornic şed lângă Tine!



Stâncă tare de-adăpost

Singur mijloc de scăpare,

Peste vremi, tărie ai fost

La ai Tăi urmaşi, salvare!



Forţă, în vastul Univers

Ca Dumnezeu protector,

Tu le ţii pe toate-n mers

Cu mana-Ţi de Creator!



Şi Tu îmi eşti şi Păstorul

Ce mă poartă la păşuni,

Noaptea eşti ocrotitorul

Chiar de bântuie furtuni!



Eşti un soare şi un scut

Care-n slavă şi îndurare,

Peste mine acum ai vrut

Să reverşi, iubirea mare!



O! Arhitect al vieţii mele,

Sunt făptura ce-ai creat,

Şi în juru-mi mii de stele

Cu-ai Tăi fii le-ai adunat!



Şi-n scumpa lor bucurie

Într-un glas au izbucnit,

'Nălţând voci de veselie

Caci din lut am fost zidit!



Şi prin toată creaţiunea

Dragostea nemărginită,

Era scumpă, în raţiunea

Lumilor, de-a fi slăvită.



Flavius Laurian Duverna

31 august 2008