Poezie Reaşezarea

Reaşezarea



Când liber, ades meditezi,

La Dragostea mântuitoare,

E timp atunci să reflectezi

Cât de întinsă-i şi de mare!



Căci oare, cine-ar fi putut

Ca să ferească Universul,

În lupta mare ce-a-nceput

În cer, de a-i opri mersul?



Doar Dumnezeul Creator

Atot Puternic prin ştiinţă,

El, a prevăzut că în viitor

Neascultarea-i cu putinţă.



Deoarece, principiu-ales:

Cel, al libertăţii absolute,

A fost pus, de-a fi înţeles

În orice lumi, de El făcute...



Se admitea că ascultarea

Să fie liberă şi consimţită,

Manifestată în fervoarea

Din inimi sincere, pornită.



Şi, în Infinita Înţelepciune

A Domnului, ce toate ştie,

A conceput marea minune

Gândită chiar din veşnicie.



Aşezată în taina ascunsă

De veacuri întru împlinire,

Ea n-a putut a fi pătrunsă

Pân-la suprema Ei jertfire.



Prin a Golgotei tragedie,

În crucea dusă la Calvar,

Lumina tainei a fost făclie

Ea devenind, al vieţii far.



De două mii de ani aduce

Măreaţa-i binecuvântare,

Celor ce privesc la cruce

Lumina vieţii prin salvare.



Numai prin Isus, Iubirea,

A demonstrat a Sa tărie,

S-aducă lumii mântuirea

Din a blestemului sclavie.



S-o reaşeze-n locul sfânt

După cumplita perturbare,

Şi-n cer sus şi pe pământ

În nebuloasa confruntare.



Şi în planul cel Universal

Ce-i hotărât din veşnicie,

Să-şi ocupe locul normal

Când răul, n-o să mai fie!



Flavius Laurian Duverna

28 august 2008