Poezie Clipe ce rămân ...

Clipe ce rămân ...



Ca florile am fost într-o grădină,

Ca un mănunchi curat de ghiocei,

Eram ca opt flori într-o tulpină,

Cu- un simț curat al dragostei.



Furtuni bătutau a noastre petale,

Și atunci mai strânse în mănunchi,

Cu ochi-n lacrimi, în inimi cu jale,

Chemam prezența Celui Sfânt.



El ne veghea în a Sa grădină,

A Lui soare strălucire ne dădea,

Petalele n-i le ferea ades de tină,

Albul strălucitor El ni-l dorea.



Ani de-a rândul fost-am laolaltă,

Pân´ce Grădinarul locul ne-a mutat,

Prin gând nu ne-a trecut vreodată,

C-acest mănunchi, fi va dezlegat.



Știam de dragostea de mamă,

Ca de-un ecou atât de-ndepărtat,

Ea ne lăsă colțul ei de la năframă,

Ca alinare atunci când a plecat.



Iubirea ei pe-al nostru drum

A scris-o cu un neșters condei,

Iar pentru ea noi știm că și acum,

Rămasam un mănunchi de ghiocei.



Cu un plăcut fior acum am înrămat

Acest tablou, simbol al dragostei,

Iubită mamă, chiar de noi am plecat,

Rămânem pentru tine aceeași ghiocei.



Martie 2008