Poezie Ţarina (1)

Nu ţarina mea, Doamne, doresc s-aducă roadă -

comorile din lume-s de nepurtat poveri,

mi-e îndeajuns prezenţa Ta binecuvântată,

cea mai de preţ comoară de pe pământ, din cer...



Nu vreau să fiu ca omul ce, ţarina rodindu-i,

a plănuit grânare mai multe pentru-averi

şi nu ştia că duhul 'napoi luat fiindu-i,

el nu se-mbogăţise spre cele ce nu pier.



Le macină rugina şi molia le răpune

pe cele trecătoare, averi atât de mici...

Eu nu le vreau pe-acestea ce-n lume vor rămâne,

când trâmbiţa plecării mă va chema de-aici.



Rodească-mi Doamne sfinte, doar ţarina în care

ai semănat sămânţa divinului Cuvânt,

să fie spice multe şi-n ele bobul mare

şi-n bob să fie, Doamne, doar chipul Tău cel sfânt.



Pe-acestea niciodată nu-s hoţi să le răpească

rugină să le roadă, nu-s molii, nici puteri.

Menite pentru viaţă, fă viaţa să rodească

cu seceriş în viaţa cea veşnică, din cer!



Mă voi mira odată de-o road-aşa bogată,

m-oi bucura odată de-atât belşug adus.

Şi-oi mulţumi cu lacrimi de dragostea de Tată

ce mi-a condus făptura s-ajungă la Isus...



(text de inspiraţie: Luca 12. 13-21)