Poezie De Tine vor cânta...

De Tine vor cânta….



Natura-mi strecoară în inimă fiorul,

O negrăită pace ridică zăvorul,

Statornic prieten liniştea pătrunde,

Sub tâmple bat doar albe gânduri…



Trezită-i din somn petala amintirii,

O lacrima ce pică îi udă trandafirii,

Revarsă în inimă ţinându-i plin pocalul,

Şi cântece răsună cum picură din Harul!



Cu dor trecând prin colbul amintirii,

Mă odihnesc pe muntele gândirii,

Şi-n drumul întoarcerii către trecut,

Revăd copilul ce-l credeam pierdut,



O întreagă lume intră cu el deodată,

Înghesuindu-se pe-a amintirii poartă

Şi-alăturea păşind iubirea înăbuşită,

Ce-adânc fusese îngropată şi uitată!



Neegoistă, sinceră şi fără ironie,

Fără îndoială, nealterată, armonie,

Candoarea,firescul ţinându-se de mâne,

Cu drag acum primite de înţelepciune…



Mai sus de stele se întinde mâna,

Cere îndurarea, tihnă şi lumină,

Prin albia săpată-n cuget de cuvinte

Să curgă mierea rugăciunii sfinte!



Cu praştia iubirii întinsă arc,

Iau inima şi în potrivnic o arunc,

Din înălţimea lui cu mâna-i blândă,

În pieptu-i să o simtă tremurândă…



***



Putea-voi oare să-Ţi mulţumesc deplin,

Din raiul meu umil ceva să Îţi închin?

Privirea Ta în ochiul meu îl face drept,

Sunt jos lăsat doar ca …să mă îndrept!



Chiar de mi-aş bate gândul în piroane,

Să-mi ţin la ochi culoarea în pripoane,

Cu sârg strunită rostirea de cuvinte,

Tot vor cânta de Tine …printre zăgazuri rupte!



21.08.2008