Poezie Prea mult ne-ngrijoram...

PREA MULT NE-NGRIJORĂM...



Prea mult ne-ngrijorăm

În pribegia noastră

Uitând că e deschisă

A Cerului fereastră

De unde vin provizii

Ţinute în hambare

Ce-s pline cu poveţe

Şi-s pline cu-ndurare.



Prea mult ne duce gândul

La partea negativă

Şi-atunci nu-i de mirare

Că mergem în derivă

Vedem atunci doar pleava

Şi ura ce-i în lume

Şi-uităm că Împăratul

Doreşte să ne-ndrume.



Prea mult ne îndoim

De-acea făgăduinţă

Că Tatăl e cu noi

În orice suferinţă

Să ne rugăm mereu

Credinţa să ne crească

Să înţelegem clar

Puterea cea cerească.



Prea des ne întrebăm:

„De ce Tatăl ne lasă

În grele încercări

De parcă nu-i mai pasă!"

Dar El e-ntotdeauna

Alături de ai Lui

Ca dragostea-I fierbinte

În toată lumea nu-i.



Prea mult ne întristăm

De unele înfrângeri

Şi acuzăm destinul

Şi ies din noi doar plângeri

Dar când deschidem fiinţa

Puterilor divine

Ne copleşeşte harul

Şi stările-s senine.



Depindem de-ndurarea

Slăvitului Părinte

Veniţi să Îl slujim

Cu-n zel şi mai fierbinte

Ne lasă s-aruncăm

Asupra Lui povara

Şi-n inimi troienite

Aduce iarăşi vara.



gc/ 19 August, 2008