Poezie Ploaia...

Ploaia



Când ploaia binefacătoare

Toarnă stropii reci, de vânt,

Peste recoltele în aşteptare

Ce îşi iau hrana din pământ...



Natura atunci se-nviorează,

Copaci şi plante toate cresc

Când soarele viu luminează,

Peste câmpii, ce-nveselesc.



E splendid totul, ce minunat

Orincotro ţi-ntorci privirea!

Peisagii scumpe de-admirat

Procheamă în inimă iubirea.



Ea naşte dragostea de viaţă

Când de-a trăi şi de-a simţi,

În ori ce scumpă dimineaţă

Vrei să pricepi cum ea va fi.



Şi întotdeauna după ploaie

Se strâng recoltele bogate,

Când secerea cu râvnă taie

Spicele ce-s albe şi coapte.



Cu drag le pun în hambare

Şi-i timp de sfântă bucurie

A celor ce-au făcut lucrare,

Semănând, cu trudă-n glie.



Căci, aidoma ploii timpurii

Ce face spicul să crească,

Spre a împărţi mari bucurii

În timpul ce e să rodească,



Aşa prin Ploaia cea Târzie

Se completează bobul greu,

Un caracter, ce în veşnicie

Va preamări pe Dumnezeu.



Flavius Laurian Duverna

13 august 2008