Poezie destinul

Destinul



In arsita verii sunt salcii ce plang

Ce-si sorb din tarana durerei

Sunt multe asemeni in marele crang

Ce-n jurul lor paste tacerea



Si totusi au ramuri ce cresc

Cu crengile-ntinse spre mare

Sub ele atati se scutesc

De ploi, de furtuni si de soare



Cu boii la care pogoara in vai

Plugarii sa-si are hotarul

Si unii din ei ce-s mai rai

Din salcii ei rup crud vlastarul



Tarziu peste ani de tacere-n uitare

Securi uneori le lovesc cu putere

Doboara in tarana salciile care

O vreme raman in uitare



Dar vine din undele marii un vant

Ce-aduce miros de-nviere

Si face sa cresca din locul ce-i frant

Mladite ce vor parca sa zboare



Asemeni ca salcii ce plang in abis

Sunt multi ce au lacrimi in gene

Viata ii poarta pe aripi de vis

Prin stanci, printre stanci si troiene



Loviti sunt adesea de oameni pe drum

Iar crengile frante le futura vantul

Mereu merg n-ainte n’apoi nicidecum

Cu palma inchis li-e cuvantul



Ei au pe pamant un soare ca cei rai

Sa cada-n tarana pustie

Uitati sunt de lume in sacrale vai

Si chiar de cei dragi mai tarziu



Dar vine o zi din neant ce-i pe drum

Cand trambite sfinte or sparge vazduhul

Si-un inger striga-va "Sus morti voi acum

Sculati ca apare Prea Bunul!"



Iar toti care-n lume adesea au plans

Privind catre cruce in sus

Cand crudul vrasmas va fi-nvins

Rapiti vom fi-n slava cu Isus.