Poezie Invierea (8)

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,

Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;

Un singur glas îngâna cuvintele de miere,

Inchise în tratajul stravechii evanghelii.



C-un muc în mâini mosneagul cu barba ca zapada,

Din carti cu file unse norodul îl învata

Ca moartea e în lupta cu vecinica viata,

Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.



O muzica adânca si plina de blândete

Patrunde tânguioasa puternicile bolti;

„Pieirea, Doamne Sfinte, cazu în orice colt,

Căci a cazut in însusi izvorul de viete.



Nimica înainte-ti e omul ca un fulg,

S-acest nimic îti cere o raza mângâiosă,

In pâlcuri sunatoare de plânsete duioasă

A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".



Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala

Si negrul întuneric se sperie de soapte...

Douasprezece ceasuri răsuna... Miez de noapte...

Deodata-n negre ziduri lumina da năvala.



Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...

Colo-n altar se uita si preoti si popor,

Cum din mormânt rasare Christos învingator

Iar inimile toate s-unesc în armonie:



„Cântari si laude naltam,

Noi, Tie Unuia,

Primindu-L cu psalmi si ramuri

Plecati-va neamuri,

Cântând Aleluia!



Christos a înviat din morti,

Cu cetele sfinte,

Cu moartea pre moarte calcând-o,

Lumina ducând-o

Celor din morminte!"