Poezie Mama (13)

Întorc file-n calendarul

Atârnat de un perete

Și mă uit cum trece timpul

Cu grăbire, fără veste



Și cu sine trec emoții,

Visuri frânte și iluzii;

Zorii dragi ai tinereții

Zboară în seninu-amiezii.



Ele pier și lasă toate

Pe potecile vieții

Amintiri înduioșate

Ce dispar în fumul ceții.



Și un chip se conturează

Dintre miile de fețe:

E ființa cea mai dragă -

Mama plină de blândețe.



Ochii-i oglindesc iubirea

Dăruită făra plată;

Mâna sa dă mângâierea

Când e viața înnorată.



Și din Biblie-mi citește

De-o Împărăție sfântă

Și Cuvântul mi-l sădește,

Să m-ajute în ispită.



Mă învață rugăciunea:

Convorbirea cu eternul;

Mă învață și cântarea

Înălțată doar prin Duhul...



Așa e draga măicuță -

Ea nu are-asemănare,

M-a 'nvățat de pocăință

Prin cuvinte și trăire.



Și-am s-alerg mereu spre Țara

Despre care mama scumpă

Mi-a vorbit că în ea, seara,

Nu-și întinde-a sa aripă.



Ci e veșnic numai soare,

Cântece și bună-voie

Și întreaga nemurire

Răsună de veselie.



5 august 2008