Poezie Popas la Cruce
Vizualizări: 51
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/15461-popas-la-cruce]Popas la Cruce[/url]
Popas la Cruce
Cu sufletul pătruns de dor
Neştiind ce cale să apuce,
M-am tot plimbat rătăcitor
Poposind zdrobit la cruce.
Când ostenit, din alergare
Am auzit vestea cea bună,
M-a bucurat a Sa chemare
Să fiu cu Domnul împreună.
Şi-abia atunci am priceput
Rostu-mi pe acest pământ,
C-am fost zidit dela-nceput
De-a asculta al Lui Cuvânt.
Şi-astfel treptat am înţeles
Ca-n jertfa dată la Calvar,
Eu mă privesc atât de des
Prin biruinţa şi-al Său har.
Mă bucur azi de mântuire
Şi inima-mi tresaltă-n cânt,
Că m-a atras marea iubire
Prin jertfa dată pe pământ.
Ea a marcat un nou hotar
Ce-a separat pentru vecie,
Prin jertfa cea dela Calvar
Cea mai sublimă Împărăţie.
Astfel popasul de la cruce
Cu puteri noi m-a întremat,
Şi am simţit, susurul dulce
Al glasului ce m-a chemat.
M-am ridicat cu voie bună
Şi crucea în spate am luat,
Şi vânt şi ploaie, şi furtună
Nu m-au clintit şi dărâmat!
Flavius Laurian Duverna
03 august 2008
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primFiți răbdători în toate și mulțumiți-I Domnului chiar și în încercare, căci numai la El aveți salvare!