Poezie IUDA SI TAMAR

IUDA SI TAMAR





O, om! Ce cere de la tine

Cel Prea Inalt? Doar sa faci bine,

Dreptatea urmarind mereu,

Fiind smerit cu Dumnezeu



Si mila s-o iubesti intruna,

Slavind pe Domnul totdeauna,

Caci pretuiesti pe Ziditor,

Cand la sarac dai ajutor.



Dar nu-i usor sa faci dreptate

Cand vantul intristarii bate

Si cand durerea mortii, grea,

S-abate peste casa ta.



E greu sa starui in dreptate,

Cand esti inconjurat de moarte.

Asa venit-au munti de-amar

La Iuda, socrul lui Tamar.



Din trei feciori, cati avusese,

Doar unul ii mai ramasese

Caci Domnul ii luase doi,

Fiindca vazuse ca sunt rai.



Iar la evrei, era lege-asta:

Fratelui mort, sa-i ia nevasta

Celalalt frate, care-i viu.

Si cand se naste primul fiu,



Urmas al celui mort sa fie

Cu nume, dar si cu mosie.

Dar cand doi fii i-au decedat,

Chiar dupa ce s-au insurat,



Pe cel mic, n-a vrut sa-l insoare

Tot cu Tamar, sa nu-l omoare

Traiul alaturea de ea.

Desi, e drept, nu-i fata rea.



"Biata de ea, nu-i vinovata,

Dar parca-n rau e cufundata.

Pe cel ce-l are de barbat,

De moarte iute-i secerat.



Si nici macar copii nu face!"

Isi zicea Iuda, fara pace.

"Sa stea in vaduvia ei,

Nu sa-mi omoare fiii mei!"



Parca n-ar vrea nici s-o mai vada,

De-aceea-i zise ca sa sada

Ca vaduva, la tatal ei,

Nu sa-i omoare pe toti trei.



Spera c-asa sa reuseasca

Si moartea sa o pacaleasca.

Dar moartea n-o poti alunga,

Cand vine peste casa ta!



Pe Iuda iar cazu napasta

Si moartea ii lua nevasta.

Acum putea si el vedea

Ca vaduvia-i haina grea.



Dar va uita el de durere,

Isi zise, ca-i om in putere.

O sa razbeasca el cumva!

Vechii amici va cauta,



Si viata iar si-o va reface;

Va mai vedea el ce va face!

Durerea si-o va alina,

Dar nu aici, in casa sa.



Va merge, ca si alta data,

Cand cauta pe-ascuns o fata,

Nu intre frati israeliti,

Ci –afara,-ntre canaaniti,



Ca ei n-au reguli, nu le pasa.

Cand vad o femeie frumoasa

Si vor s-o aiba, fac orice

Si-o au.Asta e limpede!



Pentru ca doliul lui trecuse,

Isi lua amicul si se duse

Ca sa mai uite de amar,

De fiii morti si de Tamar.



Avea motiv de bucurie,

Ca se parea ca o sa fie

Belsug, la tunsul oilor

Si numaratul turmelor.



El avea turme numeroase

Si toate mandre si frumoase,

Ca doar era si el evreu,

Deci ocrotit de Dumnezeu.



Dar stiti ca prietenii din lume

Chiar si cand au intentii bune,

Te-ndeamna tot inspre pacat,

Ca asta-i tot ce-au invatat!



Nu stiu nimic de viata sfanta,

De-aceea, tot mereu te-ncanta

Sa nu-ti tii drumul tau curat,

Frumos si binecuvantat.



Si Iuda, cu amicul Hira

S-au abatut din drum, ca firea

L-a biruit si l-a-ndemnat

Ca sa se lase mangaiat



Si de femeile usoare...

Fiindca-i iesise una-n cale,

S-a dus la ea si a crezut

Ca va ramane nestiut.



"Ce fel a fost femeia-asta...

N-a vrut nici valul jos sa-si dea!

Nimic la ea n-a aratat

C-ar avea trai destrabalat!



Ce viata trista poate duce,

De vrea pe asa cai s-apuce...

Dar las-o, nici n-ar merita

Sa ma gandesc acum la ea.



Si-apoi...De ce sa-mi pese mie?

Eu vreau sa am azi bucurie

Ca doar am tunsul oilor!

Hira m-o astepta de zor!"



Spera ca nimeni n-o sa stie

Ca el a savarsit curvie.

Ca sa nu spuna nimanui,

Promise-un miel din turma lui.



Dar pana-i va trimite mielul,

Lasa toiagul si inelul

Precum si lantul de la gat,

Ca ea a insistat atat,



Incat le-a dat, si-n graba mare

El a plecat. Cum altfel oare

Ar fi putut sa tina-ascuns

Tot ce-a facut? Fiindca de ras



Nicicum nu voia sa se faca!

De-aceea, hotari sa taca

Si sa-i trimita mai apoi

Mielutul, ca sa-si ia-napoi



Lantul, toiagul si inelul.

Dar cand veni Hira cu mielul,

Pe nimeni nu a mai gasit.

Femeia parca s-a topit!



Nici urma de femei usoare...

Si-atunci a zis: "Tina ce are,

Numai de ras sa nu fim noi,

Chiar de nu mi le da-napoi!"



Apoi de treburi isi vazura.

Dar dup-o vreme, auzira,

Ca nora Tamar a curvit

Si nici macar nu s-a sfiit



S-arate ca e-nsarcinata.

De-aceea, Iuda, dintr-o data,

Rosti sentinta: "Va muri!

Scoateti-o si-o vom pedepsi!".



C-asa era in vreme-aceea;

Cu pietre omorau femeia

Cand o aflau ca a curvit

Si faptul era dovedit.



Insa Tamar, far-a se teme,

Ceru pe socru-sau sa-l cheme.

Scotand toiagul, un inel

Si-un lant de aur, maricel,



Ea zise: "Sunt insarcinata

Cu cel ce mi-a lasat odata

Aceste lucruri ca zalog.

De-aceea, fratilor, il rog



Pe acel om sa recunoasca.

Si daca el o sa rosteasca

Aici, in fata tuturor,

Ca vina am, eu pot sa mor,



Ca si asa, viata mea toata

A fost o viata ruinata".

Iuda veni, si-atunci, pe loc,

Recunoscu acel zalog



Si zise: "Nu-i ea vinovata,

Ci eu, ca n-am fost un bun tata!

Cand fiii mei doi, au murit,

De ea nu m-am mai ingrijit,



Ci am lasat-o-n vaduvie

Gandind ca asa o sa fie

Bine pentru feciorul meu.

Dar uite,-acuma, Dumnezeu



A scos totul la suprafata.

Deci, fratilor, lasati-o-n viata!

Iar eu il rog pe Dumnezeu

Sa-mi ierte si pacatul meu.



Iar pe copilul ce-l va naste,

Ca fiu al meu l-oi recunoaste.

De amandoi voi ingriji.

Eu singur ma voi pedepsi;



De-acum, si viata-mi o sa fie

O permanenta vaduvie.

Caci fratilor, Dumnezeu poate

Sa faca tuturor dreptate.



Si iata, a scos la lumina

Ca Tamar n-are nicio vina.

El la iveala poate scoate

Faptele noastre rele, toate."



Tamar a fost atunci iertata

Si chiar si binecuvantata

De Dumnezeul drept si sfant

Ce stie tot ce-i pe pamant.



Caci El i-a cunoscut durerea

Si i-a adus si mangaierea:

Ea n-a nascut un fiu, ci doi

Din care a iesit apoi



Cea mai mareata semintie

Care-a ramas pentru vecie

Cu tronul cel imparatesc.

Si astazi , multi il pretuiesc.



Si pretuit toata vecia

Va fi, fiindca Mesia

Cel sfant, si Sfetnic minunat

Tot din Iuda s-a intrupat.



Iata ce pret are dreptatea!

S-o faci, cu toata scumpatatea!

Chiar daca-i in paguba ta,

Sa nu te departezi de ea.



Caci binecuvantari primeste

Numai acel ce drept traieste.

De recunosti cand ai gresit,

Vei fi de Domnul mantuit.



Traieste dar cu umilinta

Si ai in Dumnezeu credinta,

In Fiul sau cel sfant sa crezi,

Sa-l pretuiesti si sa-l urmezi.



Acesta-i lucrul cel mai mare

Ce poti sa-l faci pe-a vietii cale,

Ca doar asa te mantuiesti,

Cu Dumnezeu vesnic traiesti.