Poezie Nu te-am uitat!

Când cei apropiaţi m-au dat uitării

Iar fraţii mei cu ură m-au lovit,

Eu am căzut în groapa disperării

Uitând de felu-n care m-ai iubit...



Mă uităm atunci numai la mine

La sânge-mi, care din răni curgea –

Şi nu credeam că da, va fi mai bine,

Şi nu ştiam că da, şi Tu plângeai



Mâna-mi de humă o-ntindeam în van

Stingând în haos lacrima-mi fierbinte

Şi mă simţeam un biet copil, orfan

Uitând că ai promis să-mi fii Părinte.



Uitarea mea n-o poate şterge nimeni

Decât...doar Unul, cel ce m-a salvat.

Mi-a zis: „Eşti fiica mea, cu Mine semeni,

Şi deci să ştii...nu te-am uitat"!



Tania Tarlev,

1 august 2008