Poezie Pe căi prea Sfinte

Pe căi prea Sfinte



O, Doamne-n zorii tinereţii,

În anu-acela în primăvară,

Eu am aflat Cuvântul vieţii

Şi harul ce mă înconjoară!



Şi ce mult, m-am bucurat...

La Cuvânt am luat aminte,

Şi paşii vieţii-am îndreptat

Pe căi alese şi prea sfinte.



În haru-Ţi sfânt şi minunat

Eram pe drept, prea fericit,

De-aceea am îngenunchiat

Cu pacea-n sufletul muncit,



M-am rugat să mă primeşti

În randu-acelor sfinţi copii

Puteri noi, să-mi dăruieşti

Pe căi prea sfinte să mă ţii.



Mi-aduc azi, mereu aminte

Că citeam cu zel Scriptura,

Aflând din paginile-I sfinte

Ce-i omul, viaţa, şi făptura.



Şi m-am văzut aşa de mic

La Tronul Maiestăţii Tale!

Un fir de colb, chiar inamic,

Călătorind pe-o largă cale.



Cuvântul Tău, de viaţa vie

Mi-a pus în inimă credinţă,

Mi-a dat nespusa bucurie

Să lupt crezând în biruinţă.



El mi-a rămas, Indrumător

Şi-urmând sfintele cuvinte,

Te chem cu glasul rugător:

Isuse, du-mă pe căi sfinte!



Flavius Laurian Duverna

01 august 2008