Poezie Zorii Dimineţii (1)

Privesc cum soarele apare dimineaţa

Să dea lumină pe întreg pământul,

Iar florile zâmbesc, văzând cum ceaţa

Dispare iar; Apoi deschid veşmântul.



Când îşi deschid petalele frumoase

Lăsând să iasă, a lor miros plăcut!

Ce taină Doamne-n ele sunt ascunse!

O, cât de mare Eşti şi cât de Sfânt.



Cum foloseşti lumina în lucrare

Pentru pământul care L-Ai creat!

Şi ce splendori, sunt puse în mişcare

De Tine Dumnezeule Prea-Înalt!



Ai dat o Doamne soarelui puterea

Ca să deschidă mugurele-n creangă

Căci de la Tine are-nvrednicirea

Ca să lucreze, pentru fiinţa dragă.



Pământu-ascunde-n el bobul curat

Şi-aşteaptă să-şi sfârşească germinarea!

Din bob, apare spicul cel bogat,

Şi astfel şi-a îndeplinit lucrarea.



Norii-şi deschid cămările de apă

Revarsând ploaia, pe-un pământ uscat

Apoi tot ce-are viaţă, dă să-nceapă,

Mişcarea lor din ordin ce li-i dat.



Când zori-apar cu raze de lumină

Din adormire totul se deşteaptă

Şi păsările cu-a lor coardă fină

Încep cântarea lor cea preferată.



O, ce frumos, să stai şi să admiri,

Al lor concert atât de minunat!

Parcă trăieşti numai din amintiri

Pe Ţărmul Sfânt al Celui Prea Înalt.



Parcă s-a încheat cu noaptea vieţii

Iar zorile abea au început,

Ce minunat căci Soarele dreptăţii

Şi nouă-n cer un loc ne-a pregătit.



Ce har să ştii că în amurgul vieţii

Vei fii cu Domnul în eternitate,

Cu-Acela care a dat tot sens vieţi

Să locuieşti în lumile preaînalte



Eternitatea am căpătat-o în dar

Când a venit Isus din nemurire!

Prin moartea Lui primit-am şi noi har

Să fim cu EL acolo-n strălucire.



Amin.