Poezie SA CLOCOTEASCA IUBIREA

SA CLOCOTEASCA IUBIREA



Ioan 17:3

„Şi viaţa veşnică este aceasta:

să Te cunoască pe Tine,

singurul Dumnezeu adevărat

şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu."



*****

Îţi mulţumesc iubire revărsată

În raze de lumină, ca iertare,

O picătură de cer mi-a fost dată,

Ca-n ea să pot găsi vindecare.



O cruce legătură cu divinitatea,

A fost calvarul pentru păcat.

Pe care şi-a desfăşurat Trinitatea,

Lucrarea ce pe om l-a salvat.



În Ghetsimani, pe muntele Măslinilor,

Au curs sudori de sânge, ca întăritură.

Pe dealul Golgota, Blândul Păstor,

Şi-a dat viaţa, să facă nouă făptură



Din oile care drumul l-au rătăcit,

Şi-au pierdut viaţa din neascultare

Şi drumul spre casă nu l-au mai găsit.

Stăpânul vieţii cu iubirea cea mare,



În bunătatea Lui, de oi s-a îndurat,

A înseninat cerul vieţii bolnave,

Cu balsamul iubirii a vindecat.

Şi-a oprit furia stârnitelor uragane,



Transformând întristarea-n bucurie.

Credinţa măreşti-o Doamne în mine,

Să stea mulţumirile mele mărturie,

Că nu este Doamne, nimeni ca Tine.



Binecuvântările Tale, ades revărsate

Peste fiinţa mea atât de ne-nsemnată,

Dau vigoare inimii mele-ncercate,

Că-n mine neprihănire a fost semănată.



Dă-mi Isuse ploi să-mi fie rodul bogat,

Sfinţirea să-nflorească sub a Ta rouă.

Iubirea, bunătatea să curgă ne-ncetat,

Mila să crească în mine, fiinţă nouă.

Să clocotească iubirea pentru Tine,

Să-ţi slujesc cu smerenie, devotată.

Pune înţelepciune divină în mine,

Să nu mă depărtez de Tine niciodată.



De orice ispită, Tu mă ocroteşte,

Când să le resping nu-s pregătită.

De merg pe drum greşit, mă opreşte

Şi du-mă pe calea de Tine pregătită.



Îndură-Te, când vezi că n-am putere,

Şi-n lupta cu răul sunt gata să cad.

Întăreşte-n mine a sfinţirii vrere,

Şi-nverzeşte-mi sufletul când e uscat.



Sub greutăţi, să nu cad în amorţire

Şi s-ajung somnul morţii să dorm.

Pune-n mine o cerească sfinţire,

La clipeala ochilor să mă transform



Într-o fiinţă cerească gata de zbor

Spre-nălţimile astrale, la strigătul Tău.

Pune Doamne foc în al meu dor,

Să nu mă ajungă al păcatului rău.



Cu ochii ţintă spre albastrele zări,

Şi pacea Ta, un miracol magnific,

Bobul de rouă din albastre mări,

Revarsă iubirea oceanului mirific.



Spre Tara de Sus pe scări de mătase,

Să urc cu puterea unei iubiri imense,

Să port în inimă clipele frumoase

Metamorfozării în celeste prinţese.



*****

Ioan 17:4

„Eu Te-am proslăvit pe pământ,

am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac."

Amin!