Poezie Mă pierd într-un ocean

Mă pierd într-un ocean de îndurare

Deși-s un val tivit cu broderie

de-un Sfânt cu răni în mâini și în picioare.



Când unda mea mânată e de vânturi

ce vin cu-nfrigurare peste mine,

mâna-I străpunsă mă alină-n cânturi



Și-mi liniștește dorul meu năvalnic

ce vrea să se descrie în cuvinte,

fără să știe c-a ajuns mai mic.



Că unda ce era cândva mai mare,

mai mică se făcu și tot mai mică

și nu mai săruta țărmul cu soare.



Era acum un strop pe-ntinsul apei

și ne-nsemnată îi era menirea

ca lacrima ce udă colțul pleoapei.



Dar mâna sfânta fără de zăbavă

o adună în palma Sa de-acolo

și-o scutură de urmele de pleavă.



O așeză alăturea de alte

valuri mărunte în al Său ocean

și-o curăți în apele curate



Să o sădească-n inima-I cerească

asemenea ca celelalte unde

ca ele în mărime să mai crească.



30 iulie 2008