Poezie Rahela

RAHELA





Rahela...Ce iubire mare

Si cata binecuvantare

S-au revarsat in viata ei

Incat si astazi, daca vrei



Sa binecuvintezi o fata,

Ii zici; "sa fii cum alta data

Era Rahela , fericita,

De sot si de copii iubita.



Si preotul, la cununie,

Zice miresei ca sa fie

Ca si Rahela, fericita,

De sot si de copii iubita.



Ea n-avea teama de straini,

Nici de pustiu si nici de spini,

Cand fara teama de vreun rau,

Pastea turma tatalui sau.



Dar intr-o seara, cobora

Cantand, manandu-si turma sa.

Mana oile-ncet, de-aproape,

Inspre fantana, sa le-adape,



Cu batul de pastor in mana.

Dar cand priveste spre fantana,

Vede un tanar aratos,

Cu port strain, cu chip frumos,



Ca sta de vorba cu pastorii.

Dar oare ce-i, de-o trec fiorii?

Oh! Ce dreptate avea mama

Cand ii spunea sa-si ia mahrama!



L-ar fi privit, fara s-o vada,

De-ar fi avut pe cap broboada

Si val pe ochi, cum se purta

Si o-nvatase mama sa!



Pastorii ii erau amici

Si nu-i pasa. Insa aici,

Langa fantana cea straveche

E-un tanar fain, fara pereche!



Si ce voinic! El singur poate

Sa dea chiar piatra la o parte!

Dar n-are turma...De ce oare

Scoate el apa-n graba mare?



Si cat de gratios paseste!

In fata ei, el se opreste,

Si o indeamna mai aproape

Sa-si cheme turma, s-o adape.



Si uite-asa, intreaga turma,

Pana la mielul cel din urma,

Bea apa scoasa chiar de el.

Si far-a se sfii de fel,



O ia in brate, o saruta

Si-i zice ca ii este ruda,

Ca el e Iacov, varul ei,

Fiul cel mare-al Rebecai.



Ea nici macar grai nu mai are!

Si pleaca-n fuga cea mai mare

Sa duca vestea alor ei,

Uitand de oi, uitand de miei.



Cu tata-sau, Laban, se-ntoarce

Si parca mii si mii de ace

Ii trec prin corp, pe cand zareste

Ca Iacov tot la ea priveste,



Cu ochii lui calzi si frumosi

Si-atat de limpezi si duiosi,

Incat mereu l-ar fi privit!

Si... uite-asa, s-a-ndragostit!



Iacov ii spuse lui Laban

Ca-i va sluji, fara un ban,

Nu doar un an sau doi, ci sapte

Si-apoi il roaga, de se poate,



Rahela sa-i fie sotie

C-o s-o iubeasca pe vecie.

Si a iubit-o-ntr-adevar

Pentru ca nu i-a fost doar var,



Ci sot iubit si iubitor

Si au avut in viitor

Urmasi-cat stelele de multi.

De-aceea, tu, care asculti



A lor poveste de iubire,

De pace si de fericire,

Sa stii-poti si tu sa o ai,

Viata ta de o predai





In mana Mirelui cel bland

Ce va veni aici curand

Cu sine sa isi ia sotia

Caci casa lui, e vesnicia.



O va sfinti, si-o va iubi.

Alaturea de ea va fi

Nu doar o zi, si nici o mie,

Ci o intreaga vesnicie!