Poezie Plangerea Evei

PLANGEREA EVEI





De ce-am raspuns acelui rau

Ce se tara in chip de sarpe?

De ce-am ascultat glasul sau

Cu veninoasele lui soapte?



M-a intrebat ce Domnu-a zis

Despre copacul minunat

Ce-a fost sadit in paradis;

De ce nu-i oare de mancat?





M-am dus ca sa-l privesc din nou

Si sa-l admir mai de aproape;

E-asa frumos...Dar Dumnezeu

De ce-o fi zis c-aduce moarte?



Cred c-o avea si gustul bun

Mi-am zis-ca roadele-s frumoase.

Oh! ... Sarpele-asta , ca nebun

Tot inainte mi le scoase!



Si-mi zise: "N-ai sa mori de fel,

Din contra, daca vei manca,

Vei fi ca Dumnezeu la fel

Ce-i rau si bine vei afla".



Si se tara provocator

Tot langa pomul ce parea

Ca si acum, si-n viitor

Mintea iti poate lumina.



L-am ascultat si am intins

Mana spre fructul cel oprit

Dar foc in suflet mi-am aprins

Cand am gustat si-am oferit





Putin din rodul minunat

Si lui Adam, de langa mine

Sa fie si el preschimbat,

Sa afle despre rau si bine.



Dar vai! Abia dac-am luat

O-nghititura doar din fruct,

Ca-n suflet ne-am cutremurat

Si ca suntem goi, am vazut.



De-atunci, tot suflet gol avem

Ca Domnul nu ne mai vorbeste

Si in Eden nu mai putem

Intra, ca ingerul pazeste.



Traim departe-acum de rai

Trudind prin spini si palamida

Si zilele ni-s of si vai

De plans, de truda si obida.



Sleita sunt de suferinte

Pe care nu le cunosteam.

Iar daca am si eu dorinte,

Depind in toate de Adam.



Dar rana cea mai dureroasa

Ce-o am si n-o pot vindeca,

Este ca moartea cea hidoasa

S-a strecurat in casa mea



Si mi-a luat a vietii floare

Pe Abel, fiul meu iubit.

Oh! Nici nu stiti voi ce ma doare!

O, Doamne, de l-as fi oprit



Pe Cain din furia-i cruda

Ce o avea pe frate-sau!

Dar el nici nu voia s-auda,

Ci asculta doar de cel rau!



Acuma stiu ca niciodata

De moarte nu vom mai scapa.

Sub semnul ei ni-e viata toata

Si rand pe rand, ne va lua.



Oh! Unde-i vremea tineretii

Cand liberi prin Eden umblam

Si in racoarea diminetii

Cu Dumnezeu de vorba stam?



Ce fericiti am fost odata

Si cat de tare ne iubeam!

Cum de-am putut sa pierdem toata

Divina pace ce-o aveam?



Un singur gand imi mai alina

Truditu-mi suflet intristat:

Ca tot prin mine o sa vina

Odrasla, Fiul Binecuvantat!



El va indeparta blestemul

Si sarpele il va zdrobi.

Atunci, va fi deschis Edenul

Si veti putea in el veni.



Voi, toate cate-mi sunteti fiice

Sa ascultati cuvantul Sau!

Sa faceti tot ce va va zice

Acest Fiu Sfant de Dumnezeu!



Crezand in El , si voi gusta-veti

Din fericirea ce-am pierdut

Daca-n smerenie ramaneti

Si in trai sfant, ca la-nceput!