Poezie Privind La Calvar

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 61
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/15564-privind-la-calvar]Privind La Calvar[/url]

Când am lăsat copilăria-n urmă

Şi m-am desprins de tot ce-a fost cândva

Privit-am la Calvar să aflu-o urmă

A Celui ce-a urcat la Golgota!



Şi încă se vedea pe piatra rece

Sclipiri de sânge, radiind în sus!

Amprenta paşilor până la cruce

Lăsate peste veacuri de Isus.



Privind la una mai adânc gravată

Am desluşit în ea fiinţa mea,

Căci Domnul mi-a luat povoara toată

Şi a purtat-o, de şi a fost grea



El a purtat-o până la Golgota

Lăsând în urmă, paşi Lui de sânge,

Să nu mă rătăcesc prin lumea rea

S-ajung acolo, când El ne va strânge.



Iar sub amprenta urmelor lăsate

În Ele am văzut pe pe Salvatorul.

În duh îmi răsun-au a Lui cuvinte:

Ai fost iertat azi de Mântuitorul.



Şi de-atunci pornit-am înspre cer

Fiind schimbat pentru o-mpărăţie

Nu am nimic cu-aceea care pier

Decât ca să îi chem spre veşnicie.



Veniţi voi toţi acei pierduţi, la cruce

Căci uşa Harului este deschisă!

Voi n-auziţi o voce-aşa de dulce,

Care vă cheamă în Ţara promisă?



Vino şi tu prieten drag la Domnul

Să-ţi vezi fiinţa ta-n sânge gravată

"Paşi înspre cer". Te duc la Salvatorul

În Paradis, în Ţara mult visată.



Amin

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Privind La Calvar | Salvatorul.ro
meniu prim
Dragostea Lui e lucrul cel mai minunat !