Poezie PORUMBEI DIN DEPĂRTARE

1.Un înger mi-a proptit de cer o scară,

vârful ei se odihnea pe-un nor,

pe trepte,porumbei din depărtare,

osteniţi de moarte,se opreau din zbor.



2.Am început sa urc şi să-i dau deoparte,

cu fiecare treapta ceru-i mai frumos,

vedeam o veşnicie şi cereşti palate

şi picau din zare porumbeii jos.



3.N-am mai răbadat ţipătul de moarte

şi m-am oprit la zidul dintre nori:

Te cheamă veşnicia,urcă mai departe,

ţi-e mila acum de porumbeii călători?



4.M-am oprit şi m-am prabuşit în iad,

simţeam pământul alergând spre mine,

apoi un foc şi-am inceput să ard

şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.



5.Târziu,eu am deschis ochii pentru o clipa

şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,

Hristos era acolo,cu mâna-i sfânta

ţinea în palme porumbeii călători.