Poezie O Fiinţă Salvată

Iată, o fiinţă c-o inimă frântă

Îşi urcă tristeţea încet la calvar,

Dorea mângâiere la viaţa-i apăsată

La sufletu-i trist şi plin de amar!



Încercarea-l purtase-n neputinţă

şi gata să piară de valuri luat,

Dar totuşi mai avea, o mică speranţă

un bob de credinţă ce Domnul i-a dat.



Prin valuri se-auzi un vuiet, o şoaptă,

se auzi un ecou de departe venind,

şi vuietul, răsună mai tare îndată!

E Domnul ce trece prin valuri grăbind!



Când furtuna lovea în finţa firavă,

Iar barca vieţi era greu încercată,

Apăru cineva din al cerului slavă

Era Domnul plutind pe marea-nspumată!



Îi şterse El ochii cuprinşi ca de ceaţă

şi-un picur de lacrimă curs pe obraz,

Drumeţul văzând că mai e o speranţă

plângea şi râdea cuprins de extaz!



O lacrimă-ncet îi brăzda-se obrazul

Şi-n fiinţa lui, se născu o-ntrebare,

Să fie chiar Domnul, Isus Salvatorul?

Sau e numai nădejdea ce moare!



Să-mi fie urechia slăbită de greu?

Sau ochiul vederea să-şi piardă?

-Nu! Nu cred! Eu cred că Dumnezeu

Veni-Ta din val să mă scoată.



M-a cuprins un fior simţindu-I iubirea

Alinându-mi fiinţa de valuri lovită

Iar în schimbul dureri primii fericirea

Şi aştept să văd, Patria mult iubită.



Amin