Poezie omul-singura ta slavă

Dumnezeule,esti atît de mareţ

atit de mult iubesti omul pamintesc

desi lai facut din nimicul pamînt

ai pus in el lucrul cel mai de preţ!



deşi doar un abur ce se ridica-n vint

intîi este falnic apoi parca frînt...

nu mai e nimeni pe tot acest pamint

sa-Ti oglindeasca chipul Tau Sfînt



un fir de iarba gata sa rasară,

ce se paleste apoi la prima rază...

dar totuş ridicat la prima ploaie

ce-l face mai puternic şi mai tare



trecut de ani i-nviorezi povara

si tînar fiind îi darueşti pavaţa

atitea lucruri tainic,nestiute,

cuprind doar omul cu a Ta iubire



el e nimic,Tu esti al lui Parinte

el e-o suflare,Tu est viaţa vie.

Un diamant lipsit de-orice sclipire,

în care-ai aşezat a Ta menire



Un vas de lut,ce-i gata sa se spargă,

dar sprijinit de mîna Ta de tată,

o sinpla trestie ce se apleacă

dar întărită falnic ca să crească.



Mister adinc,păstrat de multe ere

neînsemnat si lipsit de putere

în ochii Tăi va fii mereu doar omul

intruchiparea ce oglindeşte cerul.