Poezie CREDINTA SUPUSA ASCULTARII

CREDINTA SUPUSA ASCULTARII





Matei 11:29-30

„Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine,

căci Eu sunt blând şi smerit cu inima;

şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre."

„Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară."



*****

"Ia jugul meu că-i bun", îmi spuse Isus şi sarcina uşoară,

Şi-am încercat din greu să trag la jug, cu forţa mea.

Dar luptele erau grele şi piedicile deveneau o povară,

Blândeţea mă ocolea, odihnă sufletul meu nu găsea.



Şi într-o zi, când valuri mari mă-ncercau cu putere,

Căzută-n deznădejde, fără vlagă cu lacrimile şiroaie,

Am văzut un Tată străpuns de a mele păcate şi durere.

Câtă iubire! Flacăra ei, inima mea de piatră o-nmoaie.



Mă văd dezgolită, descopăr falsitatea credinţei mele,

Aflu de ce şi unde am căzut. Inţelepciunea-mi deşartă,

M-a făcut să cred în forţele mele, în momentele grele.

Şi-ncet nevegherea făcea inima de Isus să se despartă.



Povara era grea, zdrobitoare, n-aveam putere s-o duc,

Neveghearea îmi făcea viaţa amară, îmi vinea să fug.

Şi deodată-n disperarea mea, m-am simţit singură cuc.

Slăvit fie Domnul că a tras o brazdă cu sfântul plug.



Târziu am înţeles că la jug, Isus cu mine vrea să tragă,

Şi sarcina mea să-mi fie uşoară, trebuie să las-n inimă

Blândeţea şi smerenia să lucreze-mpreună ziua întreagă.

Şi rugăciunile mele să poarte mărgăritare de lacrimă.



Dar nu prea târziu, plângea Duhul cu negrăite suspine,

Despica ceaţa sinelui, care nu mă lăsa-se să văd desluşit.

A-nceput să crească un dor energic după veşnicie-n mine,

Şi-am renunţat să mai fiu ca un om de speranţe părăsit.



Isus a pus sămânţa credinţei în brazda bine desţelenită,

Să fiu gata pregătită, să fac tot ce prin Cuvânt îmi cere.

Duhul Sfânt mi-aratat cât de mult sunt de Isus iubită,

Credinţa mi-a-nfiripat-n inimă a veşniciei convingere.



Am înţeles cât de anevoie mi-e pasul în neascultare.

Jugul e bun, sarcina mea e uşoară, când inima mea se lasă

Cuprinsă de blândeţe, smerenie şi-n deplină ascultare,

Urmez paşii pregătiţi de Isus, pe drumul ce duce Acasă.



Splendori cereşti s-au deschis când m-am lăsat condusă,

În jugul în care, Isus ducea povara cu braţe puternice.

În bunătatea Lui am învăţat în toate să-I fiu supusă...

Să-ndrăznesc să-mi port cu destoinicie a mea cruce.



Şi nici o-ncercare nu mai vine peste ale mele puteri,

Căci Domnul nu dă mai mult decât putem noi duce.

Şi biruinţa triumfă chiar şi-n cele mai grele-ncercări,

Căci însuşi Isus, câtre victorie pas cu pas ne conduce.



El mă poartă pe braţe cu har, ca pe o fiică de Împărat,

Mă plec la-nchinare cu nădejdea, deplin încredinţată

Că El mă curăţeşte, mă-nţelepţeşte şi de tot m-a iertat.

Şi starea mea lângă El, va fi neprihănirea de El dată.



Nu mă m-ai lupt cu vântul prinsă-n vraja nepăsării,

Căci picioarele mele pe stâncă stau, întărite de har,

Vlaga mea prinde putere-n credinţa supusă ascultării,

Aprinsă-n focul mântuirii primită moştenire, în dar.

*****

Isaia 41:10 „nu te teme, căci Eu sunt cu tine;

nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău;

Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor.

Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare."

Amin!