Poezie Ghidul nostru

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 60
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/15682-ghidul-nostru]Ghidul nostru[/url]

GHIDUL NOSTRU



Ne lăsăm călăuziti

Doar de Ghidul competent

El ne poate apăra

De atacul virulent

El cunoaste bine drumul

E al Lui, El l-a trasat

Si sfârseste-n vesnicie

În tărâmul luminat.



Ghidul nostru ne păzeste

De pericol iminent

Într-o lume de ispite,

Într-un mediu decadent

Ce ne-am face fără El

Când pândeste la tot pasul

Lucifer să ne însele,

Să ne-ntunece sălasul?



Dar prezenta Lui e farul

Ce ne-arată ce urmează

Pe cărarea cu primejdii

O, ce minunat veghează!

Cursele ce sunt în cale

Le înlătură s-avem

Trecere nestingherită

Către-un plai numit Eden.



Uneori prin labirint

Am pierdut orientarea

Si credeam că niciodată

N-o să mai vedem scăparea

Dar la timpul oportun

Iar văzut-am Bratul care

Ne arată o iesire

Spre dulcea eliberare...



Alteori acelasi Brat

Ridicatu-ne-a din tină

Si-am simtit tandretea lui,

Am simtit cum ne alină

Cum să nu-L slujim cu drag?

Cum să nu-I vestim jertfirea?

El ne poartă spre limanul

Unde fi-va nemurirea...



Fost-am atacati de demoni

Si încercuiti am fost

Dar avut-am siguranta

Că e Ghid si Adăpost

Ai Lui îngeri sunt trimisi

Să vegheze când dormim

Să putem a doua zi

Iarăsi vigurosi să fim.



Mai avea-vom stări precare,

Vor mai fi încurcături

Nu suntem scutiti de ele,

Vom avea si-n zid spărturi,

Vom vedea cum vin atacuri

Să ne-ntunece cărarea

Si cum fi-vor situatii

Când vedea-vom disperarea,



Dar prin toate Călăuza

Ce ne poartă către tel

Ne va lumina traseul

Ca s-ajungem la Betel

Cum poporul în vechime

Nor si stâlp de foc vedea

Tot la fel si azi crestinii

Văd un Far si văd o Stea,



Raza lor ne-arată calea

Ce e demnă de urmat

Chiar de trece ptrin pustie,

Printr-un loc greu de umblat.

Ne cunoastem obiectivul

Nu ne-abatem nici un pic

Noi avem în Ghidul nostru

Un Păstor si un Amic...



Nu vrem alte călăuze,

Nici lumini din lumea rea

Dacă Sfântul Duh e-n noi

Să învingem vom putea

Vom păsi încet dar sigur

Pe-un itinerar format

De Acel ce din ruine

La credintă ne-a chemat.



3 Iulie, 2008































SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Ghidul nostru | Salvatorul.ro
meniu prim
Ziua de ieri e istorie, ziua de mâine e mister, ziua de azi e un dar de la Dumnezeu. Bucură-te de acest dar!