Poezie RazaVizualizări: 74
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 11:15:19 BBCode: [url=/poezie/id/15689-raza]Raza[/url]
O rază-a străbătut până la mine
Și-ndată viața mea a luminat:
Din cer venise să mă lumineze,
Să-nsenineze cerul înnorat.
Căci eu zăceam de mult în întuneric
Și bâjbâiam ca orbul Bartimeu
Și am ajuns atâta de nemernic
Și-aproape c-am uitat de Dumnezeu.
Eu părăsisem Calea cea îngustă,
O confundasem cu-n drum mărginit
De peisaje cu verdeață multă,
Dar vai, finalul devenea cumplit.
Și m-am oprit la timp din alergare
Că îmi sleise trupul ca un rob
Și-am înțeles atunci a Lui chemare
'Nainte să devin un jalnic ciob.
Căci mă iubea și mă dorea aproape:
Să fiu o stea pe cerul Său sfințit
Și de atunci mi-a picurat pe pleoape
Lumina lină și mă știu iubit.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primDacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. ( Iacov 1:5 )