Poezie Comoara mea cea de pe urma

Am muncit bogat să fiu,

De dimineaţă...până seara târziu.

Dar pentru titlul de bogat,

Familia mi-am neglijat!



Am neglijat-o pe mămică,

Pe soţie şi pe fică.

Construiam case după case,

Şi lăcomia n-a vrut să mă lase.



Când dodată mi-a venit un gând,

Ce-ar fi toate să le vând,

Şi să-mi fac o altă casă,

Mai mare şi spaţioasă,

Cu etaj şi cu grădină,

În curte-alee şi-o piscină.



Zis şi făcut,tot am vândut,

Am dormit pe unde-am putut,

Şi cu miile de lei,

La CEC,la casa de economii cu ei!



De-acum zilnic mă interesam peste tot

Să găsesc un teren,un lot,

Unde casa v-a fi aşezată,

Şi să-ncep lucrarea odată.



Dar în timpu-acesta ştiţi ce sa-ntâmplat?

Banii s-au devalorizat!



Ce lovitură! Nu ştiam ce să mai fac,

C-am rămas de tot sărac.



Ţinean fetiţa pe genunchi mei pe-un geamantan,

E tot ce mi-a ramas în acel an,

Şi câteva haine-mpachetate-n saci...

-Taticule,ce bine e să fim săraci.



-De ce?- întreabă tatăl cu ochi-nlăcrimaţi.

-Atunci-zise fetiţa-când am fost bogaţi,

Erai în fiecare zi de-acasă plecat,

Şi nu m-ai ţinut ca astăzi pe genunchi,niciodat!



CONCLUZIE: Când alergi după bogăţii ce pier,

Neglijezi familia şi intrarea în cer!



BRISBANE 26 iun08