Poezie Dacă Doamne m-ai chemat!

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 97
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/1576-dac-doamne-m-ai-chemat]Dacă Doamne m-ai chemat![/url]

Dacă Doamne m-ai chemat!



Dacă Doamne m-ai chemat

Ca făptură-a Ta-n zidire

Să-mi dai scumpa mântuire

Prin harul sfânt acordat,

E pentru că m-ai iubit

Prin Fiul Tău scump jertfit,

Ce la Golgota, L-ai dat!



Cerul tot, L-ai dat prin El

Lumii pentru-a fi salvată,

Din păcat răscumpărată

Sub numele ,,Emanuel",

,,Dumnezeu cu noi" fiind

Prin dragostea-I mântuind

Căci nici nu se putea altfel!



Dacă Doamne m-ai chemat

Viaţa să îmi schimb în bine,

Să mă-ncred deplin în Tine

Şi-n harul cel sfânt lăsat

Să-mi aducă transformare,

E pentru că-n jertfa-Ţi mare

Pe deplin, eu sunt iertat!



La crucea, sus din Calvar

Prin preasfânta răstignire

Mi-ai dat scumpa izbăvire,

Mi-ai dat timpul cel de har,

Timp pe care-l peţuiesc

Prin faptul că Te iubesc,

Şi nu trăiesc viaţa-n zadar!



Dacă Doamne m-ai chemat

A-Ţi urmez pe sfânta cale,

Cântând imnuri de-osanale,

E pentru că m-ai salvat

Din a morţii grea-nchisoare

Prin Jertfa-n răscumpărare,

Prin sângele-Ţi sfânt vărsat!



Flavius Laurian Duverna

16 iulie 2012

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Dacă Doamne m-ai chemat! | Salvatorul.ro
meniu prim
O zi fără rugăciune e o zi fără binecuvântări, și o viață fără rugăciune e o viață fără putere!