Poezie Confesiune

CONFESIUNE



Nu-s perfect, dar nu-s fătarnic

Spun pe sleau ce am de spus

Cred că traiu-i făr-apus

Altfel ar fi crud, zadarnic.



Cred în forta creatoare

Altfel as fi doar robot

Nu mă-ntreb, nu mă socot

Stiu ce-i lumea viitoare.



De mă-ntreabă cineva

Despre-a mea sperantă tare

Eu răspund că e ceva

Ce mă ia-n ceresti hotare.



Să explic de ce-i asa?

N-are rost; o stiti prea bine

Dar răspund cum se cuvine

Nu-s în stare a trisa.



Tainele ce-mi vin în cale

Recunosc: mă răscolesc

Dar confortul îl găsesc

Si-n galaxii si în petale.



În tot ce văd e un fior

Ce se transmite-n unde line

Cum să reneg că nu-s divine

Când umple sufletul cu dor?



Mă las condus de Steua care

Din orizont n-a dispărut

Când norii grosi au apărut.

Ea-mi dă, mereu, orientare.



Parcă-s luat de vreun curent?

Nu! Ci doar destinul poate

Spre lumi celeste să mă poarte

El stie tot, e competent.



Nu mă ascund în axiome

Caut ceva mai concludent

În veacu-acesta vehement

În care circulă fantome.



Reper în viată mi-e gândirea

Ce s-a format la facultăti

Cu-asa program, priorităti

Că nu le întelege firea.



Călătoresc, cu zel, pe-o punte

’Năltată nu de-un pământean

Ci de-un sublim Galilean

Ce poate iadul să-l înfrunte.



25 Iunie, 2008