Poezie Judecata.

Un om sărac din altă ţară

Avea o singură mioară.

Din pâinea lui el o hrănea

Era frumoasă ca o stea.



Chiar peste drum de poarta sa

Bogat cum nu se mai putea

Cu mii de oi cu stea în frunte

Turme la şes dar şi la munte.



Şi între ei un drum de colb

Un drum de praf, un drum de tină.

Un drum de întuneric iad

Sau drum de veşnică lumină.



La poarta celui mai bogat stătură

Atâţia musafiri umplură

Şi singuri ei s-au invitat

La chef la el ei au intrat.



Atunci, în mintea lui isteaţă

Ideea cea mai îndrăzneaţă

Ce s-a născut s-a întrupat

Fură oaia la cel sărac.



Nu strigă nimeni, nu jeleşte

Că cel bogat îmi prăpădeşte.

Îmi ia cu sila un mieluţ

Aşa micuţ şi sărăcuţ.









Osânda vine de la noi.

Să piară hoţul cel de oi

Sau să dea patru miei 'napoi.



C-oglinda-n mână ne arată

Iubirea sa adevărată.

Este-un Dumnezeu ce-i viu

Avea în cer un singur fiu.



Dar cine e hain şi rău

Aşa bogat în traiul său

Să n-aibă timp de Dumnezeu?



Cine primeşte un călător

Păcatul aceasta muritor?

Şi-a ucis un fiu preasfânt

De dragul lui pe-acest pământ?



Cin' n-a crezut că l-a durut

Durerea care l-a umplut?

Cine cu sila a lucrat

Pământul acesta încurcat?







Răspunsul sună tot mereu

Din flori, din soare şi din vânt

Şi toate spun c-acesta-s EU!

Care trăiesc pe acest pământ.