Poezie Plânsul Chimvalului

Un suspin cu plecăciune,

Către Sfântul Preaînalt

Se ridică către ceruri,

Din tristul, înţelept chimval.

El pe note triste cântă,

Despre un popor viteaz

Ce altă dată era-n glorii,

Rugativ şi-n cântec treaz.

Un popor făgăduit-a

Căci va fi mereu cu El,

Fără vorbe, fără murmur,

Orişicât ar fi de greu . . .

Un popor ce-adună-n taină

Cântec sfânt şi rugăciune,

Un popor plin de virtute,

Întărit în fapte bune.

Un popor bogat în bine;

Pentru-acest popor iubit,

Sufletu-n chimval, trist plânge:

Căci au fost . . . viteji odată,

Au iubit şi au iertat.

Au lucrat cu vrednicie,

Adunând aur curat;

Un popor ce pentru Domnul

A promis căci va trăi;

Care a visat s-ajungă

Cu Isus în veşnicii.

Lacrimi triste are chimvalul,

Căci poporu-i risipit . . .

Nu mai arde focu-n vatră,

Pe Domnul L-au părăsit.

Nu mai saltă-n bucurie,

Ca în ziua de Rusalii

Nu mai strigă "Glorii, Slavă,

Cinste Sfântă, Osanalii";

Bucuria nu-şi arată . . .

Plânset trist din vechi chimval

Cântă, poate, poate se întoarce

Poporul de altă dată.