Poezie Pacatul (3)

Prin grădina Eden

Păcatul a început el

Când satan sa înfuriat

Pe om atunci la înşelat

Până şi azi a regretat.



De atunci sa format

Un drum rău un drum spurcat

Şi Dumnezeu sa supărat

Când omul sa înşelat

Că de Dumnezeu na ascultat.



Când lumea sa mai înmulţit

În păcat toţi au trăit.

Când Dumnezeu a văzut aşa

Că de El nu asculta

Şi mereu îl badjocorea.



Şi când răutatea omului

La culme a ajuns

Dumnezeu nu mai putea suporta

De ceea ce omul făcea

Că Lui nu i se spunea.



Pe vremea de atunci

Un om sfînt şi preacurat

Noe de Dumnezeu a ascultat

Că har şi pace Domnul ia dat

Şi a fost binecuvântat.



Dumnezeu cu Noe vorbea

Şi Lui însuşi îi spunea :

O corabie să-ţi faci

Cu cămeruţe sus şi jos

Şi să o tencuieşti cu smoală

Pe dinăuntru şi pe dinafară



Când în corabie Noe a intrat

Dumnezeu uşa a încuiat

Pământul sa cutremurat

Şi izvoarele adîncului sa rupt

Şi apă din cer a căzut.



Când apele sau înălţat

Un potop mare sa format

Şi tot ce a fost pe pământ

Sa spulberat ca pleava-n vânt.



Tu omule păcătos

Predăte aztăzi lui Hristos

Căci de nu te vei preda

În iadul veşnic tu vei sta



Lui Hristos când te predai

Inima toată să i-o dai

Nu i-o da pe jumătate

Restui plină de păcate



Isus când pe cruce a murit

În cuie şi spini a chinuit

Când a treia zi a înviat

Iadul s-a cutremurat.



Şi omul tot na înţeles

Că în viaţă are un sens

Spre acel ce la creat

Şi viaţă veşnică ia dat



Raiul El a pregătit

Pentru omul mântuit

Şi dragostea lui Dumnezeu

Eu o înving cu Domnul meu



Nui nimic mai preţios

Decât Raiul Lui Hristos

Astăzi Raiul e deschis

Vino nu vei fi respins...