Poezie Nu poţi să urci singur

Nu poţi să urci pe drumul nemuririi

Fără să ai cu tine pe Isus!

Adesea te încearcă şoapta firii

Şi îţi sădeşte gândul amăgirii

Să nu ajungi în ţara cea de sus.



E greu să lupţi când nu ai armătură

Cu-acea care stau mereu la pândă!

Dar dacă ai al Domnului armură

Şi stai de veghe la orice spărtură

Îţi va veni din cer a ta izbândă.



E greu să stai cu inima deschisă

Pentru acela care te-a jignit!

Dar nu uita că ţara cea promisă

O dobândesc acei cu mâna-ntinsă

Pentru un suflet trist şi greu lovit.



E greu să dai ades, din a ta pungă

La cel sărac , lipsit de ajutor!

Dar nu uita că poţi ajunge slugă,

Şi toată averea ta, o să ajungă

La alţii, care n-au fost pe ogor.



E greu ca să slujeşti cu dăruire

Când ai ajuns la grele încercări!

Dar nu uita că Cel din nemurire

Viaţa El şi-a dat-o din iubire,

Să poţi uita de orice apăsări.



Fii tare dar,pe drum spre nemurire,

Căci Domnu-I tot-deauna lângă tine,

Poţi să ajungi în marea strălucire

Dacă renunţi la tot ce-I amăgire

Şi n-ai să laşi tu şoaptele străine.



Priveşte–n sus, de unde va veni,

Acela care a plecat demult!...

Toţi sfinţii, odată îl vor întâlni,

Cu eii şi tu spre ceruri vei porni

Să fii cu Cel ce-ai făcut legământ.



Amin