Poezie TERRA OBOSITA

TERRA OBOSITA



Apocalipsa 21:1-2

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou;

pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră,

şi marea nu mai era."

„Şi eu am văzut coborându-se din cer

de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim,

gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei."



*****



Tu, Terră obosită sub frământări de veacuri,

Ce pierzi din strălucire, belşug şi verdeaţă.

Tresari săltând mai des pe încălţări de arcuri,

Alarmată de inconştienţa ce-ţi face greaţă.



Lipsită de nădejdea speranţei de nemurire,

Erupe din Tine o lavă cu focul nimicirii,

Înfierbântată de destrăbălata omenire,

Ce stă sub domnia distrugerii, risipirii.



În lăcomia ei nesăţioasă din visul măririi,

Stoarsă-n mândria ce odihnă nu găseşte,

Cu-nşelătoare vise sub cupolele amăgirii,

Omenirea-i în căutare, dar nu ştie ce-i lipseşte.



Sub frământările milenare, obosită de durere,

Îţi pierzi verdeaţa Terră, apele-s mai murdare.

Bogaţii adună nesătui, averi peste avere,

Săracii flămânzi cerşesc coji uscate, amare.



Se spulberă bogăţii, se risipesc frumuseţi,

Tot mai ostilă Tu, Terră, sfârşitu-ţi pregăteşti.

Şi-a omului gândire şi vis de măriri o-mbeţi,

Prevestita pierzare, pas cu pas o grăbeşti.



Mi-e milă Terră de tine, de zbuciumul tău,

Nu eşti vinovată că omul din rău în rău,

Aprinde blestemul păcatului, focul iadului,

Dărâmând orice punte, vad al limanului.



Nimic nu-mi poţi oferii Tu, Planetă albastră,

Să te doresc pe tine şi cerul să nu-l râvnesc.

Mă prinde dor aprins de Cetatea Măiastră,

În cer să locuiesc, este tot ce-mi doresc.



Lumina cerească coboară să trezească,

Din somnul morţii întregul pământ.

A tale gemete Terră încep să vorbească,

De vremile prevestite de Cel Prea Sfânt.



Vei arde Terră şi te vei naşte mai curată,

Un pământ nou, cu un nou Ierusalim.

Pe altarul iubirii prin cruce eliberată,

Isus mi se dezvăluie atât de sublim.



Pacea divină face să mă simt împlinită,

Să văd orizontul frumuseţilor, noilor zori.

Iubirea Lui Dumnezeu atât de nemărginită,

Îmi umple inima de a cerescului fiori...



Viaţa mea arde spre sfinţire deplină,

Purtată pe braţe de Cel Sfânt, Minunat.

Spălată în sânge de orice fel de vină,

Aştept cu ardoare pe-al meu Împărat.

Amin!