Poezie Te văd de departe

Te văd de departe venind pe cărare

Mai gârbov de zile, la chip mai slăbit

Și-n pas deslușesc ce grea alergare

Avut-ai prin lume de-așa te-a trudit.



Pe trup tu porți urme de mari încercări

Și-n suflet mocnește durere și chin;

Misterul ce-l ții ascuns în uitări

Prea crud te apasă și cauți alin.



Pe pleoape se-anină doi picuri de apă

Și mâna o duci ca să-i ștergi rușinat,

Dar picurii cad în glia cea stearpă

Și-acol' lăcrămioare răsar de îndat'.



Pe umăr tu duci un sac cu de toate;

Ai strâns ca un lacom ce-a fost mai de jos,

Uitând că ești dator cu o moarte,

Trăit-ai prin lume ca un păcătos.



Dar azi te zăresc pe aceeași cărare

Pe care fugit-ai cândva să te-ascunzi

Că vrut-ai să guști din mări de plăcere

Și-n tainele lumii mai mult să pătrunzi.



Și-acum te întorci sătul de-alergare,

Sătul de minciună, iluzii, venin;

Vrei să te-oprești din lunga umblare

Iar gândul la Mine să-ți fie sprijin.



Îți privesc făptura și vai, ce mă doare

Când văd slăbiciunea care te-a-ncleștat;

Puteri nu mai ai în mâini și-n picioare

Și-aluneci iar sacul o ia îndărăt.



Tu cazi și căderea răsună prelung,

Ecoul se-oprește în inima Mea;

Simt o căldură și taine se frâng

Și-alerg să te mântui din starea ta rea.



Străbat constelații s-ajung pân' la tine

Și las slava Mea umil la o parte

Să mor răstignit pe lemn de rușine,

Pe-un deal ce mai suspină a Mea moarte.



Și acum te cuprind cu brațul divin,

Te strâng părintește la piept și apoi

Rana ți-o leg și te sui pe asin

Și mergem pe drum pân' la han amândoi.



Aicea tu afli alin și odihnă

Iar trupul firav devine puternic;

Și zilele trec, se scurge o lună

În care găsești drum făr' de-ntuneric.



Iubirea sublimă cu al Ei parfum

Ți-așterne în suflet petale de cer

Și plin de nădejde pornești pe drum

Uitând ca a existat cândva un ier'.