Poezie Mi-e dor acasă...

Mi-e dor acasă...



Mi-e dor acasă ca s-ajung

Acolo sus la Domnul Sfânt,

Dar drumul pare încă lung

În mersul vieţii, pe pământ.



Ca un pribeag ce rătăcesc

Ca şi străbunii din vechime,

O altă patrie eu îmi doresc

Mai bună-n bucurii depline.



Şi-acolo, voi scăpa odată

De lacrimi multe şi dureri,

Şi-oi prezenta faţa curată

Fără de lacrimi în vegheri.



Atuncea nu voi mai răbda

De foame cruntă şi de sete,

Căci Domnul mă va ospăta

Cu cele mai plăcute fructe.



El, din râul vieţii îmi va da

Să beau, viaţa să renască,

Cu mântuiţii toţi, ce-or sta

La masa Sa împărătească.



Acolo, lângă Domnul meu

La râul sfânt, cu apa vieţii,

Voi bea ca să obţin mereu,

Vigoarea sacră, a tinereţii.



Iar pomul, ale cărui roade

Vor creşte în fiecare lună,

Va sătura, multe noroade

Ce vor sluji cu voie bună.



Atunci, vom fi cu toţi una

Uniţi în cuget, simţ şi faptă,

Nedespărţiţi pe totdeauna

În viaţa cea mult aşteptată.



Flavius Laurian Duverna

13 iunie 2008