Poezie Barca Îndurării

Când mă zbăteam în chinuri şi-n robie,

Nu-nţelegeam ce-i bine şi ce-i rău –

Putea chiar moartea argument să fie

Căci nu credeam că este-un Dumnezeu



Atât îmi amintesc: că mi-era frică,

Şi mă temeam de tot ce-ameninţa

Şi nu simţeam cum Domnul se implică,

Iar Duhul Lui c-asupra mea veghea...



Eu mă luptam neputincioasă-n spume

Şi mă-necam în marea disperării

Dar m-a cules din astă neagră lume,

Şi m-a adus în Barca Îndurării.



Şi mulţi întreabă acum „Ce s-a ’ntâmplat?

Nu te mai recunoaştem...tu eşti diferită!"

Şi le răspund, că ce văd ei, e-adevărat,

Sunt liberă, şi deci sunt fericită!





Tatiana Tarlev,

13 iunie 2008