Poezie Treptele eterne

O pulbere din tainica grădină,

Care în mâna Celui sfânt s-a prelucrat;

Ajun-se în păcat, purtând o vină

Căci de Cel sfânt, cei doi n-au ascultat!



Şi au pierdut de-atunci eternitatea,

Departe fiind, de-al cerului lumină,

apoi pierdut-au eii şi libertatea

şi tot mai rău se afund-au în tină.



Dar iată într-o zi Acel din ceruri,

Văzând păcatul cum se înmulţeşte...

A adunat toţi sfinţii-n a Lui cercuri,

Să dea izbândă celui ce trudeşte!



Văzând că nu mai are vre-o scăpare

Puterea omului, fiind limitată,

Atuncea Cel care i-a dat suflare,

Un sfat ceresc anunţă dintr-o dată!



Am creat omul cu-a Mea-nfăţişare

Şi îl iubesc ca şi pe Fiul meu.

Doresc ca să trăiască-n fericire

Să poată-ajunge-aici unde sunt Eu!



Şi-ndată coborâ din strălucire!

Un Fiu de Dumnezeu nemărginit,

Luând trup omenesc, a dat iertare

când pentru om Cristos a suferit.



Acolo El şi-a arătat iubirea

Pentru acel, din tainica grădină,

Acolo El adu-Sa nemurirea

La cei care se-ntorc iar la lumină!



Iar toţi aceea care s-au predat

Pe braţul Celui sfânt din veşnicie,

Curând vor fi în ţara de zmarald

Şi vor trăi pe veci în bucurie:...



Iubitul meu n-ai vrea să vii cu noi

Acolo unde-i veşnica grădină,

Renunţă azi,la lumea de noroi

Urcând pe treptele eterne la lumină.



Amin