Poezie Într-un accident

Într’un accident , pe-o stradă, de un automobil lovită,

Din întîmplare, o tînără , în floarea vieţii jos căzuse.

Însîngerată , cu picioarele şi mîinile , grozav zdrobite,

De-abia suflînd , în grabă mare, la spital fuse-se dusă.



-"Nici o nădejde nu-i "- şopti-ră doctorii în halate albe,

"Ea moare negreşit...,poate va trăi, doar pînă dimineaţă,"

Şi chiar atunci , urechea-i prinse cuvintele acelea slabe,

Şi înţelese-se în mintea ei , că azi i se sfîrşeşte viaţa.



-"Vă rog , trimiteţi după mama , ea abia-abia şoptise,

Cît mai repede , să se grăbiască , chiar acum să vină."

Şi mamă-sa întrînd , în pragul uşii, fără vlagă, se oprise,

Simţind în inimă o frică amară, şi tot odată, şi o vină.



"Vino mai aproape, mamă..., eu voi muri în această seară,

Mamă dragă , mai învăţat frumos să joc şi să dansez.

Frumos să mă îmbrac, ştiu bine la pian să cînt şi la vioară,

Dar, uită-te, eu mor, spune-mi, cu ce acum mă asigurezi...? "



"Grozav mi-e frică, mamă , iar de Dumnezeu nimic nu ştiu,

Sînt tînără , răspunde-mi, veşnicia cum să mi-o petrec?

Mi-ai spus, i-a tot ce poţi acum din viaţă, pînă nu-i tîrziu,

Dar nu m-ai învăţat să mor, şi ca un abur, astăzi trec...!!!



...Un strigat lung, plin de spaimă, frică, şi de deznădejde,

S’a rupt din pieptul aşa de tînăr, ce-a rămas neînsufleţit.

Iar mamă-sa îngrozită, plîngînd, la toţi din jurul ei priveşte,

Dorea un cuvînt de alin, dar nimeni nu i-a spus atunci nimic...



Noi lăudăm pe mame, desigur, că ele aceasta, chiar merită,

Ne bucurăm, şi fericiţi sîntem, că mamele ne sînt comoară.

Numai aceea-i mamă bună, ce are viaţa-n Dumnezeu trăită,

Şi pe copiii ei i-a învăţat, cum să trăiască, şi cum să moară.





*********