Poezie SUNT NIMIC FARA TINE

SUNT NIMIC FARA TINE



Romani 7:18-19

„Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine,

adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept,

am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac."

„Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul,

pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!"

Iacov 1:21 „De aceea lepădaţi orice necurăţie

şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe

Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele."

1 Petru 2:1 „Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug,

orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire;"



*****

Doamne, m-am rugat să ştiu să tac,

Când mânia, supărarea încep să grăiască.

Când inimile-s fără linişte şi-n ură zac,

Şi sub ispita furiei încep să izbucnească.



Doamne, m-am rugat să ştiu când să plec

Din calea ochilor prea legaţi de mine,

Să nu m-aşez la taifas şi nici să nu trec,

Pe unde Doamne nu te aud pe Tine...



Doamne, m-am rugat să ştiu când să fug,

De tot ce e patimă, rău sau numai pare.

Să nu pun paie pe foc când arde un rug,

S-aprind mai bine al rugăciunii-nflăcărare.



Doamne, m-am rugat să-nvăţ să stau,

La masa şi pe scaunul de multumire,

În duh ascultător să fiu smerită, să iau,

Din îndemnul divin să am o implinire.



Doamne m-am rugat să-nvăţ ascultarea,

Cu mulţumiri să-ţi primesc mustrarea,

Cu blândeţe, iubire să-ţi primesc lucrarea,

Şi totuşi încă nu mi-e sfântă umblarea.



Eu, tot cad Doamne, cu blândeţe mă ridici,

Te-nduri şi-mi alungi a oboseali sfârşeală,

Cu dragoste, în viaţa mea, Tu Te implici.

Doamne, sper că inima mea nu mă-neşală!



O, Doamne, cât de slabă-s în pocăinţă!

Cât de greu înaintez pe drumul spre cer.

O, Doamne, cât de mică e a mea credinţă!

De nu mă porţi Tu, sigur am să pier.



Zvâcnesc uneori nişte fire de orgoliu,

Nu s-au uscat toate, nu le-am răstignit,

Şi lenea sub boală m-a ţintuit în fotoliu,

O, Doamne cât de mult eu, Te-am rănit!



Puterea mi-e slabă, voinţa prea mică,

Doar gândul se luptă cu firea cea rea.

Îmi impun să fiu tare, Te rog fără frică,

Şi totuşi eu cad sub lovitura cea grea.



De n-ai fi Tu Doamne şi nu m-ai iubi,

Aş fi distrusă-n clipele cele mai grele.

Dacă al Tău Cuvânt, nu m-ar întări,

Sigur n-aş îndrăzni să gândesc la stele.



De aceea Te rog, rămâi lângă mine,

Mă iartă Te rog şi Te rog să m-ajuţi.

Mă mai poartă pe braţe, ţine-mă bine,

Paşii mei Doamne, sunt prea mărunţi!



Numai Tu poţi Doamne, să mă izbăveşti,

De acest rău ce se ţine ca scaiul de mine.

Numai Tu Doamne poţi să mă-nţelepţeşti,

Ca să ştiu totdeauna ce aştepţi de la mine.



Numai Tu poţi să-mi dai ca să lupt, putere,

Până voi ajunge să mă aseamăn cu Tine,

Să fac Doamne, numai, ce Tu îmi vei cere.

Să nu mai fie nimic din ce-i rău-n mine.



*****

Romani 8:27 „Şi Cel ce cercetează inimile,

ştie care este năzuinţa Duhului;

pentru că El mijloceşte pentru sfinţi

după voia lui Dumnezeu."

Amin!